ANALIZA RISCURI

  1. Riscuri finaciare (apariția unei noi crize economice la nivel mondial);
    • volatilitatea pieței financiare;
    • riscul valutar;
  2. Riscuri legate de cadrul legislativ:
    1. schimbările legislative generale sau fiscale şi corelarea acestora la condiţiile pieţelor specifice CNIT S.A.
    2. creşterea accizelor, altor taxe şi prelungirea situației incertitudinilor fiscale care poate conduce la creşterea evaziunii fiscale;
    3. viteza de reacţie şi de ajustare a preţurilor indusă de constrângeri legislative;
    4. legislaţia privind politica de dividend a statului;
    5. legislaţie legată de politica de personal şi fond de salarii;
    6. legislaţie achiziţii publice birocratică cu impact asupra flexibilităţii decizionale, a parametrilor de implementare a investiţiilor din punct de vedere al timpului şi calităţii;
    7. viteza de reacţie şi nivelul de flexibibilitate în elaborarea și modificarea bugetului conform legislaţiei în vigoare;
  3. Riscuri legate de produse și de piață;
    • politici publice legate de introducerea unor produse sau servicii neeficiente şi cu întârziere cu impact negativ în lant asupra numerarului, programului de investiţii, solvabilităţii, costurilor de finanţare, plata dividendelor;
    • competiţia cu alte societatii care oganizeaza cursuri de formare pentru adulti
    • reducerea cererii ca urmare a diminuării segmentelor de piaţă;